Pastorul cel bun
Cu toţii ne amintim cu nostalgie de momen-tele în care nu eram decât niște oi rătăcite prin deșertul lumii secetos, dar Păstorul cel Bun și-a lăsat toate cele 99 de oi și a venit să ne caute. O, ce atingere blândă și ce pace sublimă am simţit când El ne-a luat în braţe! Ne-a vindecat de rănile păcatului și ne-a curăţat viaţa de vici-ile în care trăiam. Alţii am făcut parte din turmă încă de la începutul vieţii, dar nu Îl cunoșteam personal pe Păstor. Am auzit atâtea lucruri despre El, până într-o zi, când Păstorul cel Bun ne-a chemat pe nume.
O, ce glas blând avea, și ce bucurie a simţit inima noastră! Din acele clipe binecuvântate, noi suntem în turma Lui, și Îi călcăm pe urme. Păstorul cel Bun Își paște turma în pășuni verzi, și o duce la ape de odihnă. El are un plan divin pentru turmă: vrea să o ducă pe Înălţimi. Acolo Sus, lupii nu pot urca, spinii nu există și oile nu mai simt durere. Pentru a ajunge acolo, turma trebuie să depună efort ca să escaladeze stâncile munţilor. Uneori, trebuie să treacă și prin furtuni. Dar știi ce e frumos? Faptul că Păstorul cel Bun e mereu lângă noi. Toţi am trăit experienţe când din mijlocul furtunii am strigat spre Domnul, și în atotputernicia Sa, El a potolit furtuna, și ne-a rezolvat problema. Al-teori, în loc să liniștească furtuna, Domnul a ales să ne liniștească pe noi în mijlocul furtunii.
Ce momente de har! Deși norii negri încă acopereau cerul, deși tunetele bubuiau și problema noastră încă nu a fost rezolvată, noi am primit pace, eram în siguranţă, pentru că Păstorul cel Bun ne-a fost Locul de Adăpost. Am stat lângă El în crăpătura stâncii și acolo, aproape de Păstor am desco-perit că ”
nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata ce zboară ziua ” (Psalmul 91:5), pentru că ”El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui! ” Păstorul cunoaște calea pe care trebuie să o urmăm.
El ne-a lăsat Biblia, care să ne ghideze pe drumul cel bun. Însă drumul spre Înălţimi este plin de urcușuri și coborâșuri, de-a lungul cărora sunt adesea spini. Une-ori, noi am vrea să găsim altă cale spre Cer, care să fie un drum lin, cu flori și cer senin, care să ocolească suferinţa și astfel riscăm să rătăcim. Atunci Bunul Păstor ia to-iagul, și cu dragoste ne aduce înapoi pe Calea Sa. Chiar dacă drumul slavei, trece și pe la Cruce, credincioșii știu în genunchi să-l urce. Credincioșii știu că cele mai grele bătălii se câștigă pe genunchi, cu ochii înlăcrimaţi și cu mâinile ridicate spre Cer, strigând după Ajutor. Rugăciunea este forţa care te umple de Duh Sfânt. Rugăciunea ne aduce aminte că ”Dum-nezeul puternic ce-i cu tine pe munte” e Același și în vale. Mâna care altă dată s-a întins spre noi plină de binecuvântări, se va întinde și în ceasul încercării, plină de mângâieri și putere.
Domnul să ne înflăcăreze in-imile, să stăm aproape de El, să mergem mai cu avânt pe cale și să luptăm mai tare împotriva păcatului, ca în Ziua aceea Măreaţă când Păstorul cel Bun își cheamă turma pe Înlţimile Cerești, noi întreaga Biserică Betania, împreună cu oi, oiţe și mielușei să putem spune cu bu-curie: ”Și noi, poporul Tău, turma pășunii Tale, Te vom lăuda în veci! ” (Psalmul 79:13)
Andras Larisa
Recommended Posts
Iatã cã El vine pe nori
February 23, 2016
Când umblăm în sfinţenie, siguranţă
February 23, 2016
Dumnezeu te iubeste!
February 23, 2016
