NU SUNT CREŞTIN, CE AR TREBUI SĂ FAC?

Ţi-am atras atenţia? Vrei să afli mai multe despre noi?


VREI SĂ FII ALĂTURI DE NOI DAR EŞTI LA MARE DEPĂRTARE?

Avem deosebita plăcere să te informăm că programele bisericii pot fi urmărite şi in direct.


MISIUNEA BISERICII ``BETANIA`` ARAD


Biserica este adunarea Domnului Isus Hristos, răscumpărată cu Însuși sângele Său.

Pentru nicio altă instituție nu se potriveşte această afirmație și, dacă vom conştientiza ce înseamnă Biserica, vom înțelege ce am fost până aici, ce suntem astăzi, ce vom continua să fim, și în special ce ar trebui să fim.

Termenul „biserică” provine din verbul grecesc „kahleo” care înseamnă „a chema”. Acesta pare un cuvânt potrivit pentru a ne defini. Biserica este deci adunarea celor chemați și așezați împreună de Dumnezeu pentru a îndeplini scopurile Sale.

Ca mădular al Trupului lui Hristos, Biserica „Betania” din Arad este chemată să-L cunoască pe atotputernicul Dumnezeu, iar mai apoi să-L facă de cunoscut în întreaga lume.

Părtășia sinceră și biblică în închinare este unul dintre stâlpii care susțin viziunea bisericii „Betania”, dorind astfel să evităm căderea în ritualul unor slujbe de rutină. De asemenea, biserica „Betania” are ca scopuri slujirea aproapelui (Matei 22:39„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”), evanghelizarea neamurilor (Matei 28:19„Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-I în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”), glorificarea lui Dumnezeu prin proclamarea și trăirea cu credincioșie a Sfintelor Scripturi.

Mulți Îl numesc „Stăpân”, dar nu i se supun; Îl numesc „Lumină”, dar nu-L văd; Îl numesc „Calea”, dar nu merg după El; Îl numesc „Viața”, dar nu-L trăiesc; Îl numesc „Înțelept”, dar nu-L ascultă; Îl numesc „bun”, dar nu-L iubesc; Îl numesc „bogat”, dar nu-I cer nimic; Îl numesc „veșnic”, dar nu-L caută.

Ne dorim ca Biserica „Betania” Arad să-şi cunoască şi să-şi îndeplinească scopul şi chemarea.

Domnul Dumnezeul cerului și al pământului să vă binecuvinteze!

CITEŞTE MAI MULT DESPRE NOI

 SERVICII DIVINE

Luni 18:00 – 19:00
Consiliere spirituală

Luni 19:00 – 20:30
Seară de rugăciune

Miercuri 19:00 – 21:00
Seară de tineret

Joi 19:00 – 21:00
Serviciu de învățătură biblică

Duminică Dimineața 9:00 – 12:00
Serviciu Divin

Duminică Seara 18:00 – 20:00
Serviciu Divin



Citate


  • Biblia nu ne-a fost dată pentru informare ci pentru transformarea noastră.

    Dwight L. Moody
    Dwight L. Moody
  • Harul ieftin este harul care nu implică ucenicie, harul lipsit de cruce, harul fără de Hristos cel viu şi întrupat.

    Dietrich Bonhoeffer
    Dietrich Bonhoeffer
  • Dragostea adevărată vrea să fie cât mai liberă de sine şi de lume, pentru a-I da totul lui Dumnezeu.

    ANDREW MURRAY
    ANDREW MURRAY
  • Cel mai sigur drum către iad este cel progresiv - panta lină, uşor de parcurs, fără curbe neaşteptate, fără pietre de hotar, fără indicatoare.

    C.S. Lewis
    C.S. Lewis
  • Isus nu oferă reţete care ne arată care este calea către Dumnezeu, după cum fac alţi învăţători. El Însuşi este calea.

    Karl Barth
    Karl Barth


Dacă doreşti să vizionezi conţinut video legat de biserica “Betania”, apasă pe butonul de mai sus.

Apreciază-ne şi distribuie conţinutul de pe pagina de Facebook a bisericii „Betania” Arad.

Te așteptăm să vii împreună cu noi la unul dintre dintre programele nostre.

Urmărește-ne şi pe profilul de Instagram al bisericii „Betania” din oraşul Arad.